CLIO SI ABANDONUL SCOLAR
             Lansam o noua tema: Abandonul Scolar!

           Tema ne-a fost propusa de Catalina Dinu din clasa a VII-a.
           Ne bucuram ca o tema atat de grava, ce macina societatea romaneasca si nu numai, a fost propusa spre dezbatere si propunerea vine din partea voastra.
           Va asteptam cu lucrari despre:
                 - abandonul scolar;
                 - care sunt cauzele ce stau la baza acestui fenomen;
                 - cunoasteti astfel de cazuri; cine sunt vinovatii: parintii, profesorii, elevii etc.
                 - cum credeti ca putem evita aceste situatii.
Va asteptam cu interes opiniile si solutiile!

                           Prima lucrare pe aceasta tema vine de la Denisa.

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală prin intermediul cadrelor didactice.

În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala suşcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi.

Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor. Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială. Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.

 Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să studiem câteva cauze: şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.

Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin material, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte, încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala. cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala. Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală.

 Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar. factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale, prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final, abandon şcolar. factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul, absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția fenomenului de abandon şcolar. anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

 Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.

Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar: identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi; implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului; creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.

În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată. Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar: psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive; socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale; psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale, tendinte agresive; juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general. În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari

. Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ. Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor. În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o „unicitate pozitivă” – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor. „Unicitatea pozitivă” care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia „negative”, aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar – o problema gravă în România.

               

Catalina Dinu

Abandonul școlar

        O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală prin intermediul cadrelor didactice.

        În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.

        Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi.               Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.

        În fiecare an, peste 50.000 de copii români abandonează şcoala. Câţi dintre ei se reîntorc în sistem? Prea puţini, iar numărul lor nu este inclus în nicio statistică oficială. Cei mai mulţi copii care ajung să renunţe la şcoală sunt de la ţară şi vin din familii sărace, acolo nevoia de hrană e mai importantă ca nevoia de ştiinţă.

       Parintii joacă un rol foarte important în clădirea copilului. Ei ar trebui să le explice importată școlii pentru viitorul lor și să îi trimită la școală.

       Ce copil vrea la școală? dar mai târziu, pe viitor, vom află cât de importantă a fost, este și va fi școală pentru un copil.

       Se spune că părinții sunt primele modele de urmat în viață unui copil, dacă tu că părinte, nu ai o situație materială bună, și îți este greu să îți găsești un loc de muncă, pentru că tu, la rândul tău, ai abandonat școală și nu știi să scrii, să citești, ce model mai ești pentru copilul tău?

        Orice copil, fie bogat, fie sărac, are dreptul la educație, are dreptul la învățătură.

        Conform statisticilor, 6 milioane de tineri renunta anual la studii (ceea ce înseamnă aproximativ 14% din numărul total de elevi). Pentru aceștia, viitorul este sumbru: șomaj, sărăcie sau marginalizare. Tinerii care renunta prematur la studii sunt considerați a fi cei care deși au vârstele cuprinse între 18 și 24 de ani, au terminat cel mult învățământul gimnazial la dată la care abandonează școală.

        Pentru atingerea obiectivului unei rate medii de sub 10%, statele membre sunt invitate să elaboreze politici care să acopere întreg ciclul educațional, eliminând factorii care determina abandonul școlar, rezolvand din timp problemele care apar și oferind o a două șansă tinerilor care regretă deciziile luate la un moment dat.

        Astfel, există trei direcții de acțiune:

Prevenirea – îmbunătățirea accesului egal la educație de înalta calitate de la vârste fragede. Trebuie introduse măsuri menite să garanteze participarea tuturor copiilor la orele de curs (suportul lingvistic pentru copiii de imigranți de exemplu).

Interventia – îndrumări și meditații pentru elevi, strângerea legăturilor cu părinții, atunci când apar semne cum ar fi absențele nemotivate și performanțele foarte slabe

Compensarea – elevilor care renunta la școală ar trebuie să li se ofere ulterior șansă de a obține calificările pe care nu le-au obținut prima dată. Școlile de tip “A două șansă” trebuie să ofere cursuri pentru grupuri restrânse de elevi, precum și metode de predare mai personalizate și mai flexibile comparativ cu școlile obișnuite.

                 Institutul National de Statistica

Sursa: YouTube

Andrei Cioflan

Abandonul scolar

      Statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai ridicat procentaj al abandonului scolar in 2016 au fost Malta(19,6%), Spania(19%) si Romania(18.5%); la polul opus, aflandu-se Croatia((2,8%), Lituania(4,8%) si Slovenia(4,9%), arata ca mai putine fete (9,2% in 2006)abandoneaza scoala decat baieti(12,2%).

      Abandonul scolar este o problema grava, iar prognozele arata ca acest fenomen se va accentua din cauza crizei economice.

       In Romania rata abandonului scolar a crescut cu o treime in ultimii noua ani.

       O solutie ar fi infiintarea scolilor de tip "A doua sansa" unde trebuie sa se ofere cursuri pentru grupuri restranse de elevi, precum si metode de predare mai personalizate si mai flexibile comparativ cu scolile obisnuite.

       Eu unul as infiinta o campanie pentru prevenirea abandonului scolar unde elevii care au renuntat la scoala sa intre in contact cu cei aflati in risc de a abandona, povestindu-le cum a decurs viata lor post-scolara.