CLIO SI ALTE MUZE
Domnul profesor Mircea Iancu ne prezinta echipamentul echipei de handbal, unde regasim stindardul dacic si semnificatia acestui simbol pentru jucatori si suporteri.
Multumim, domnule profesor, mai ales ca prima provocare de pe blogul nostru vi se datoreaza!
Lupul
dacic, pe tricoul României la Campionatul European de handbal feminin
Designul echipamentului este construit în
jurul tricolorului şi al lupului dacic. Pe partea din faţă, tricoul are un lup
dacic stilizat, iar pe mâneci sunt solzii de pe coada lupului dacic, în
culorile steagului României. „E un dac în fiecare dintre noi, handbalul scoate
dacul din tine. Este un echipament cu care ne mândrim, plin de simbolurile pe
care vrem să le promovăm. Încercăm cu ajutorul lupului dacic să scoatem dacul din
fiecare român şi în acelaşi timp este o invitaţie pentru suporterii români din
ţară, Suedia şi întreaga Scandinavie, să vină alături de echipa României la
meciuri şi să o susţină”, este mesajul preşedintelui Federaţiei Române de
Handbal, Alexandru Dedu.
Regasim stindardul dacic pe tricourile echipei de handabal masculin.
Andrei Cioflan, clasa a VII-a, Dor Marunt Gara.
Camelia Ene din clasa a VI-a Dor Marunt Gara.
Raspunde provocarii noastre Ionela Gandea din clasa a VII-a Dor Marunt Gara. Asteptam reactiile voastre!
Lupul-Ca animal
·
Pentru ca puiul nou nascut sa poata urina,
mama ii maseaza burta cu limba.
·
Lupii sunt cele mai mari animale din familia
Canidae care include: caini domestici,
coioti, dingo, sacali,
cateva tipuri de vulpi, caini africani de vanatoare, etc.
·
Daca un lup este ranit sau prins intr-o
capcana, ceilalti lupi il vor omori.
·
Folosindu-si doar degetele si nu intreaga
labuta, lupii pot atinge si 65 km/h la alergat, ceea ce ii ajuta sa se opreasca
brusc sis a se intoarca la nevoie.
·
Blana lupilor este alcatuita din 2 straturi:
unul exterior, aspru, ce ii protejeaza de apa si murdarie, iar cel interior mai
moale, este cel ce se anual si izoleaza pielea.
·
Cel
mai adesea, lupii se imperecheaza pe viata, fiind astfel animale foarte
devotate.
·
Puii
se nasc cu ochi albastri care se schimba in galben la varsta de 8 luni.
·
Gestatia lupoaicei dureaza 65 zile, iar puii
se nasc surzi si orbi, urmand pe parcurs sa isi dezvolte aceste 2 simturi.
·
Acestia au auzul foarte dezvoltat, putand
auzi si de la aproape 10 km departare.
·
Gura lor extrem de puternica adaposteste 42
de dinti specializati in injughiere, sfartecare si rontait oase.
·
Lupii pot manca la o masa aproximativ 9 kg de
carne, echivalentul a 100 de hamburger pentru oameni.
·
O
haita de lupi poate fi formata si din 2-3 indivizi, pe cand altele pot fi si de
10 ori mai numeroase.
·
Cel
mai adesea, doar femelele Alpha se imperecheaza si fac puii, iar celelalte au
rol de babysitter.
·
Masculii cu rang inferior din haita nu se
imperecheaza si adesea sufera de stress si inhibitie, care se mai numeste si
"castrare psihologica". Femelelor de rang inferior le este atat de
frica de femela Alpha incat uneori nici nu mai intra in calduri.
·
Cu
ajutorul tesutului conjuctiv dintre degete, lupii pot inota si 13 km.
·
Intre anii 1883 – 1918, mai bine de 80, 000
de lupi au fost ucisi pentru recompense.
·
Desi
lupilor le este teama de oameni, acestia pot raspunde la urletele oamenilor ce
ii imita.
·
Cea
mai mica rasa de lupi traieste in Orientul Mijlociu si cantareste in jur de 13
kg, in timp ce rasa cea mai mare din Alaska, Canada si Uniunea Sovietica cantareste
pana la 80 kg.
·
Urletul infiorator al lupilor este folosit
pentru: a contacta membrii indepartati ai grupului, pentru a se aduna inainte
de vanatoare, pentru a avertiza haitele rivale sa se indeparteze, pentru a
atrage la imperechere, sau pur si simplu din singuratate.
·
Desi ochii lupilor nu sunt atat de dezvoltati
la vederea culorii precum oamenii, acestia au vederea mult mai dezvoltata la
miscare.
·
Unde sunt lupi sunt si corbi, acestia fiind
prezenti pentru a se hrani cu resturile lasate de lupi.
Stiai ca?
Informatii rapide:
·
Durata de viata: Intre 10
si 12 ani
·
Unde traieste (mediu de viata): In
paduri si campii
·
Dieta: Carnivor
·
Clasa: Mamifer
·
Nume stiintific: Canis
Rufus
·
Ce mananca (mancarea principala): Oi,
caprioare, elani, capre
·
Predatori (cei care vaneaza/mananca acest
animal): Oamenii
POVESTIREA
IN RAMA
„In
mijlocul lupilor”
De
Vasile Voiculescu
-apartenenta la specie-
Povestirea, ca specie
literara, prin Vasile Voiculescu se reafirma drept trebuinta
spirituala a omenirii; ofera cititorului un univers infinit, dar si sinceritate
omeneasca.
Functiile moderne ale acestei specii literare sunt confirmate de opera lui
Voiculescu, prin aspecte de forma si continut.
Povestirea se defineste ca fiind specia epica cu trasturi slab individualizate,
situandu-se, in ceea ce priveste intinderea, intre schita si roman (se confunda
usor cu nuvela). Caracteristic povestirii este importanta acordata naratorului
si actului nararii. Accentul este pus pe intamplari si situatii, mai putin pe
personaje. Prin intermediul personajelor se evidentiaza firul actiunii, care se
desfasoara, conform unei opere epice, pe momentele subiectului. De asemenea
povestirea se bazeaza pe subiectivitatea naratorului si poate fi de mai multe
feluri, in functie de subiect, dar si de constructie: povestirea fantastica,
povestirea in rama, povestirea filosofica, povestirea romantica.
Povestirea in rama reprezinta o forma de incadrare a uneia sau a mai multor
naratiuni de sine statatoare intr-o alta naratiune. In acesta situatie unul
dintre personaje, care participa la o discutie va intrerupe firul actiunii
pentru a relata o intamplare, preluand rolul de narator.
Opera literara „In mijlocul lupilor” a aparut in anul 1966 (postum)
si reprezinta o povestire in povestire (alta denumire pentru povestirea in
rama).
Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Cadrul initial este reprezentat de un
apartament din Bucuresti, in care se desfasoara o discutie referitoare la
vanatoarea din paleolitic in comparatie cu vanatoarea din epoca moderna.
Vanatoarea de demult este considerata de participantii la discutie ca fiind
magica, constituind un ritual sacru. Este privita ca „arta suprema, stiinta si
magie totodata”. Asadar cadrul initial propune o tema, o discutie pe care unul
dintre personaje, un magistrat, o va continua, dezvolta prin evocarea unei
intamplari traita de el.234m0-ssdfsdn334
Povestirea propiu-zisa incepe cu descrierea locului in care se petrece
actiunea, pornind de la ideea de baza cu care a inceput naratiunea: vanatoarea
primitiva si adevaratii vanatori, considerati initiati in acesta arta. Este o
evocare. Exista doua planuri narative: cadrul initial si final in care
relatarea este la prezent si povestirea incadrata, care este relatata la timpul
trecut. Discutia despre vanatoare trezeste in mintea magistratului o intamplare
care s-a petrecut pe vremea cand era judecator de pace intr-o zona rurala,
nespecificata. Incepand din acest moment, judecatorul preia rolul autorului omniprezent,
care participa la intamplarile ce vor fi narate. El descrie locul in care isi
exercita atributiile ca fiind un „tinut deluros acoperit cu paduri
feciorelnice” si care „sta inca bogat in vanat, mai ales lupi si vulpi, chair
jderi si rasi”. Prin descrierea locului respectiv magistratul induce un
sentiment misterios al tinutului, pregatind oarecum auditoriul pentru
povestirea ce va urma.
Statutul de judecator il avantajeaza in localitatea rurala, el fiind
imputernicit sa achite pe cei acuzati de diferite nelegiuiri. Era privit cu
respect si in acelasi timp cu frica. Pe langa aceasta obligatie, magistratul
manifesta un interes fata de obiceiurile locului. Actiunea propriu-zisa incepe
intr-o zi, aparent obisnuita, cand judecatorul achita un taran acuzat ca ar fi
vanat o caprioara in sezon inchis. Din lipsa de probe si pentru ca omul
respectiv a declarat ca a scosese caprioara din gura unor lupi, magistratul se
vede datorit sa-i redea libertatea acuzatului. Nu s-au decoperit urme de
gloante, ci doar urme ale coltilor lupilor, care sfasiasera blana caprioarei.
Oamenii din sat se rata nemultumiti de decizia magistratului, sustinand ca
Luparul(nume dat taranului respectiv) a indemnat lupii sa prinda caprioara si
ca este „mare vrajitor de lup, pe care ii supune cu farmecele si vrajile lui”.
Aceasta descoperire va duce la cresterea ineresului magistratului pentru Lupar,
cel dintai dorind sa afle daca vorbele oamenilor sunt adevarate, existand
nedumirea in ceea ce priveste scoaterea caprioarei din gura lupilor. De
remarcat este opozitia taranilor din sat, care il condamna pe Lupar,
excluzandu-l din societate. Datorita puterii pe care o avea asupra lupilor el
este renegat de semenii sai.
Aceasta atitudine contradictorie si curiozitatea magistratului fatade un „tip
uman, iesit din comun” il vor detrmina pe acesta sa faca o vizita Luparului,
care este privit ca „o uraciune a lumii”. Traia izolat „ca un paria”, in afara
satului, fara familie. Descrierea Luparului(din perspectiva judecatorului) ne
duce cu gandul la sfintii jumatate om jumatate animal. Era „uscat, inalt si
ciolanos, posomorat(...), cu degetele raschirate ca niste labe”. Aspectul fizic
inficosator explica rautatea oamenilor. In ciuda aspectului nefiresc,
234m0-sdfsdsdn334 Luparul este un om modest, cu o demnitate ce impresioneaza pe
magistrat. Locuinta este in ton cu infatisarea anormala a luparului. Traia
intr-o „pestera”, intr-un mal argilos, iar interiorul era plin de blanuri
lasate de bunicul si tatal lui, care au fost vanatori.
In acest caz este sesizabil modul de viata in care personajul atipic s-a
format. Intrebat de magia pe care o detine (asigurat totodata de magistrat de
intentiile prietenesti , dar si curiozitatea care il manasera spre locuinta
lui), Luparul se apara sustinand ca lumea il acuza pe nedrept. Incercarea
acestuia de a scuza „hula lumii” este remarcabila. In fata unei socitati
neintelegatoare el isi apara statutul, se apara pe sine, aratandu-se modest „nu
pot nimic mai special decat ceilalti oameni”. El insa cunoaste graiul lupilor,
pe care il invatase de la strabunii sai. Este legatura traditionala, bazata pe
relatia maestru- discipol. A trait si a crescut langa lupi, stabilindu-se o
relatie intre om si animal.
In semn de recunostiinta fata de judecatorul care il achitase, Luparul este de
acord sa-i dezvaluie acestuia indeletnicirea cu lupii si ii propune noaptea de
30 noiembrie (Sf. Andrei) cand, conform unui ritual magic lupii primesc ratia
pentru un an. Asadar in acest mediu sacru totul se desfasoara conform unui
plan, unui ritual, Luparul fiind cel initiat in tainele vanatorii, dar si ale
comunicarii cu fiarele salbatice.
Se poate deduce ideea principala, baza acestei relatari: mai exista oameni care
fac parte dintr-o lume sacra, dar sunt respinsi de societatea moderna,
caracterizata ca fiind profana.
Prins de grijile cotidiene, judecatorul uita ceea ce stabilise, dar in preziua
sarbatorii Sf. Andrei 2 lupi patrund in curtea judecatoriei. Acesta este primul
semn care sugereaza, intr-o oarecare masura, magia lucrurilor. Ajuns la „casa”
Luparului, magistratul observa picturi pe peretii varuiti. Nu este lasat sa
priveasca in detaliu acele desene. Important este faptul ca Luparul pictase
peretii casei lui asemenea vanatorilor primitivi., care desenau picturi
rupestre, si de asemenea opozitia fata de dorinta judecatorului de a cerceta
picturile. Acele picturi fac parte dintr-un ritual sacru, iar aspiratia omului
profan la cunoasterea acestora le poate diminua magia. Omul modern nu are
capacitatea de apricepe sacralitatea naturii.
Luparul impreuna cu magistratul, parcurg imreuna drumul, reprezentand initierea
in tainele magiei. Ajung la copacul pregatit dinainte de Lupar, cei doi se urca
in el si incepe un ritual prin care Luparul, vrajitor de lupi, cheama din
departare fiarele, care se vor aduna la trunchiul copacului. Magia ritualului
este prea puternica pentru omul profan, care „zapacit si ametit” va cadea din
copac in mijlocul lupilor. Animalele de prada sunt oprite intr-un mod miraculos
de Lupar, care prin intermediul unor zgomote ciudate, comunica cu acestea,
comportandu-se ca un adevarat stapan. In timpul ritualului de indeparatre a
lupilor, o vappaie fosforescenta se rasfrange din ochii si mainile omului
sacru, care reuseste sa stapaneasca pornirile salbatice ale animalelor de prada.
Mirosul pe care-l raspandeste Luparul este asemenea celui care-l poarta
animalele, in aceasta scenaexistand o identificare a omului cu lupul(cu alte
cuvinte omul renegat de societate este un Lycantrop- pentru ca a deprins
comportamentul acestora, infatisarea, atitudinea devine asemenea celei a
lupilor). Luparul invinge, reusind sa supuna lupii si in acest mod dezvaluind o
magie neinteleasa de omul modern, citadin si profan. Judecatorul lesina si se
trezeste a doua zi, in patul lui.Doar durerea de glezna ii amintea de
intamplarea din noaptea precedenta. Magistratul va pleca la Bucuresti in
aceeasi dimineata, lasand in urmamagia unui loc pe cale de disparitie.
Se revine la rama, la cadrul initial cu care a inceput povestirea unde,
inconjurati de modernitate , unii dintre cei care au asistat la povestire
incearca sa atribuie elementelor magice explicatii stiintifice: vapaia
fosforescenta din mainile luparului ar fi putregaiul care ataca lemnul. Insa
magistratul, martor la o asemenea experienta unica si incredibila, a reusit sa
patrunda, chiar si pentru o clipa tainele ascunse al ritualului magic al
vanatoriii sau mai explicit al fenomenului de lycantropie.
Despre destinul Luparului nu se stie nimc. Asemenea unui personaj sacru, el
ramane o enigma pentru lumea profana, incapabila sa accepta puterea sacrului, o
putere pe cale de disparitie. Lumea moderna nu poate concepe magia.
Aceasta povestire in rama destainuie pe parcursul actiunii personaje atipice,
situatii incarcate de magie, ritualuri, sacralitate in antiteza cu profanul,
modernul, citadinul, cotidianul. Existenta unui cadru initial, unui cadru final
care prezinta tema unei naratiuni cuprinse in rama, implicarea naratorului
omniprezent, accentul pus pe situatia respectiva (in acest caz poibilitatea
existentei lycantropilor si antiteza dintre vanatoarea traditioanala si cea
moderna) fac din opera „In mijlocul lupilor” o povestire in rama, extrem de
sugestiva din perspectiva magicului.
In viziunea critica, Vasile Voiculescu e privit ca „un tip de scriitor modern
ce se reintoarcein lumea folclorica fara a-i strivi sensurile, ci inaltandu-le
si prelungindu-le ca niste umbre fantastice”(George Muntean).
Steagul misterios al dacilor: balaurul cu cap de lup
şi trup de şarpe ce îi proteja în luptă pe strămoşii noştri
Balaurul cu ca de lup şi trup
de şarpe, stindardul de luptă al dacilor, a stârnit fascinaţia cercetătorilor
şi a pasionaţilor de istorie. O serie de istorici au încercat să explice de ce
dacii au folosit acest simbol ca steag de război.
Stindardul de luptă al dacilor, înfăţişat pe Columna lui Traian, are forma unui
cap de lup care pare să se repeadă asupra prăzii şi un corp de balaur, ce se
înfoaie în bătaia vântului.
Istoricii susţin că în vâltoarea luptelor flamura confecţionată din material
textil şi din bronz sau argint isca un zgomot asemănător ureltului lupilor,
menit să-i înfioare pe duşmani.
Lupul a fost un animal sacrul al dacilor. „Avem la Daci un animal sacru ca la
Celţi, unde mistreţul e caracteristic pentru stindardele lor. „Balaurul” dacic
e reprezentat pe Columna Traiană cu un cap de lup, prelungit în chip de şarpe
prin nişte fâşii de stofă, care la bătaia vântului se umflau şi alcătuiau o
flamură serpentiformă orizontală. Lupul e un animal bine cunoscut de pe
mănuşile de oglinzi scythice. Totuşi nu de acest tip de lup poate fi vorba, cu
aspectul său realist şi pacific.Ci de fiarele fantastice cu gura căscată şi
limba atârnând afară”, scria istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).
Lupul, simbolul mistic
al dacilor
Potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan,
lupul, întruchipat în stindardul de luptă al dacilor, este cel mai des întâlnit
animal în arta geto-dacică, fiind reprezentat nu doar ca steag, dar şi pe
numeroase obiecte descoperite în urma cercetărilor arheologice. „Analizând
aceste stindarde, Vasile Pârvan ajunge la concluzia că lupul este un animal
sacru la geto-daci, un animal simbolic al locuitorilor din Carpaţi şi din jur,
încă din Hallstatt (prima epocă a fierului). Descoperirile arheologice vin să
demonstreze rolul important pe care l-a jucat lupul în mitologia daco-geţilor,
ajungând până la a-i reprezenta, a fi stindardul lor de luptă”, informa autorul
volumului „Spiritualitatea geto-dacilor” (1984).
Sfarsit!
